#10 SPAȚII PUBLICE
# ANUNȚURI
1. REMINDER / APEL DE PARTICIPARE: Școala Internațională de Vară ”Arhitectură – Instalații – Peisagistică” (ȘIVAIP) 2016
Asociația Oberliht în parteneriat cu Asociația ”Archilitic” și Laboratorul de Arhitectură MIEZ vă invită să participați la Școala Internațională de Vară ”Arhitectură – Instalații – Peisagistică” 2016 (ȘIVAIP) care va avea loc în perioada 22-31 iulie 2016 în Chişinău.
Școala de Vară se adresează tinerilor și studenţilor din universitățile din Moldova, România și Ucraina care îşi fac studiile în următoarele domenii: arhitectură, urbanism, design, artă, sociologie și antropologie. Pe durata celor 10 zile ale Școlii participanții se vor implica activ în realizarea tuturor etapelor taberei, atît la elaborarea conceptului viitoarelor structuri cît și la finalizarea proiectului, prin acţiuni şi activităţi de organizare, design, producţie şi comunicare a intervenţiei. În cadrul Școlii vor fi elaborate cîteva structuri arhitecturale și amenajate cîteva spații în zona Parcului Zaikin, cu implicarea activă a comunității de locuitori din jurul Parcului, a participanților locali și a celor invitați. Principiile care se află la baza ediției ȘIVAIP din 2016 sînt cele de urbanism tactic și arhitectură comunitară realizată într-un mod participativ. Scopul Școlii constă în amenajarea unor obiecte de mobilier urban în Parcul Zaikin (exemplu: centru comunitar, teren de joacă, teren de sport, cișmea comunitară) concepute în raport cu noțiunile de convivialitate și mediu (natural) pentru a fi puse, astfel, în valoare.
Detalii privind programul ȘIVAIP 2016 și criteriile de eligibilitate puteți afla la acest link: https://chisineu.wordpress.com/2016/06/13/apel-svaip/
Doritorii de a lua parte la programul ȘIVAIP 2016 sînt rugați să expedieze o scrisoare de motivație în limba română, rusă sau engleză, însoțită de CV cu datele de contact (email, telefon), la adresa: info(a)oberliht.com pînă la data de 3 iulie 2016
2. O parte din colecția Bibliotecii Spațiului Public se află, începînd cu data de 6 iunie 2016, la Cluj, la Biblioteca Universității de Arte. Doritorii pot răsfoi publicații despre activitățile Asociației Oberliht – intervenții în spațiul public, organizare comunitară, proiecte de artă contemporană, activism urban. Publicațiile fac parte dintr-un catalog al unor proiecte de artă și intervenții în spațiul public organizat pe orașe (București, Chișinău, Cluj, Iași etc.) și grupate sub titlul proiectului Relații cu Publicul.
legături: https://neorinduiala.files.wordpress.com/2016/06/linklistofinterventions.pdf
https://neorinduiala.wordpress.com/catalog/
3. Împreună cu Laboratorul de Arhitectură MIEZ, și cu artistul ceh Martin Zet, Asociația Oberliht a demarat proiectul Monument pentru un Cîine Comunitar, ce prevede amplasarea unui monument dedicat animalelor fără adăpost în scuarul de pe Colina Pușkin.
Istoricul dezvoltării proiectului se găsește aici:
https://miezdelaborator.wordpress.com/2016/06/22/monument-pentru-un-ciine-comunitar/
4. Zilele Spaţiului Public – apel de participare (13-17 septembrie 2016, Chișinău)
Asociaţia Oberliht vă invită să participaţi la ediţia a II-a a Zilelor Spaţiului Public (ZSP), care oferă un cadru de discuție, sensibilizare și acțiuni pe teme și inițiative ce țin de democratizarea, protejarea și deschiderea spațiului public. Programul ZSP se va desfăşura între 13-17 septembrie 2016 la Chişinău.
Scopul Zilelor Spațiului Public este de a pune în valoare spațiul public urban, de a evidenția importanța acestuia pentru comunitate ca un bun comun, crucial pentru societatea democratică, de a identifica transformările negative și pozitive ale spațiului public din ultimii ani (efectele automobilizării și comercializării, existența unui control politic și simbolic, cauzele excluziunii etc.), de a evalua impactul acestor transformări asupra calității spațiului public, de a reflecta asupra unor noi moduri de deschidere a spațiilor publice către cetățeni, de a contribui la constituirea unor spații publice democratice și inclusive.
apelul în limbile RO și RU poate fi consultat aici (data limită: 15 iulie 2016): https://zilelespatiuluipublic.wordpress.com/2016/06/28/apel-2016/
5. Apelul pentru Tabăra de Idei 2017: Comunități mobile
Vă invităm să ne trimiteți idei care promovează Europa pe care ne-o dorim: o Europă a solidarității și a deschiderii, modelată de cetățeni.
Trăim și muncim într-un mediu care devine din ce în ce mai complex. În Europa, dar și în regiunile învecinate tot mai mulți oameni se confruntă zilnic cu discriminare și excluziune economică, politică sau culturală. Drept rezultat, societățile devin tot mai fragmentate, extremismul se consolidează și diferențele dintre oameni, dintre indivizi și instituții, devin tot mai adânci. Emigrația internă și externă, scăderea încrederii în instituțiile tradiționale și creșterea prăpastiei între ideea unei Europe democratice și realitatea unui continent divizat, reprezintă cele mai mari provocări cu care ne confruntăm în prezent. Aceste provocări nu sunt de dată recentă, dar ele au atins acum un nivel ce afectează direct sistemele și politicile existente atât la nivel național, cât și la nivel european.
Cea de-a treia Tabără de Idei a Fundației Culturale Europene (ECF) se va concentra pe mișcările sociale pozitive, radicale și de rezistență care îndrăznesc să se opună practicilor antidemocratice. Co-organizată împreună cu Platoniq, Tabăra de Idei va fi organizată în Spania în perioada 1-3 martie 2017 și își va deschide ușile în fața a 50 de participanți care vor dezvolta idei originale pentru a-și demonstra ferma dorință de a contribui la stimularea imaginației politice, construcția unor poduri de înțelegere și care vor contribui în mod eficace la dezvoltarea unei societăți care apreciază mai mult justiția socială. Bazându-se pe valorile partajării, incluziunii și deschiderii, Tabăra de Idei oferă creatorilor de idei o oportunitate unică de a se întâlni cu colegii lor din Europa și din țările învecinate, care au viziuni diferite.
data limită: 20 septembrie 2016
detalii apel: http://www.oberliht.com/idea-camp-3/
# IDEI ȘI PRACTICI
1. Proiectul neorînduială vizează să rearanjeze curtea clădirii din Mărăști al Universității de Arte și Design, Cluj Napoca, având în prim plan curățarea și amenajarea spațiului, creând locuri care facilitează coeziunea/sudura socială. Prin diverse metode și canale de comunicare se consultă studenții cu scopul de a genera idei care ulterior să alcătuiască un set de proiecte preparate pentru implementare imediată.
Propune construirea a mai multor bănci, spații de joacă și unei platforme pentru activități ca și teatru, expoziții, fashion show-uri, proiecții de filme, concerte, discuții, prezentări, lecturi, workshop-uri, ospățuri, piețe volante, etc.; plasarea a mai multor coșuri de gunoi și stabilirea unui loc permanent pentru containerul de deșeuri.
Starea haotică a curții și o comunitate de studenți foarte laxă au fost motivele pentru care s-a lansat proiectul. Pe lîngă obiectivele de infrastructură, proiectul vizează răspîndirea unui mod de gîndire, care se poate integra în programul școlar și în spiritul căreia se pot da teme, în care practica participativă sau colaborativă să nu fie un criteriu doar una din metodele sau tehnici posibile. Dorește formarea unei comunități care să-și construiască mediul, să-l transforme nevoilor sau schimbărilor care ar putea să apară cu timpul (în caz că ceva se dovedește a fi nefuncțional sau de neajuns), și să se ocupe de menținerea acestuia.
Neorînduiala este o inițiativă studențească în afara ASUAD-ului și a conducerii universității, și își asumă o poziție critică și constructivă, fără să se delimiteze sau să se contopească cu aceste structuri. Deși inițial planul presupunea conștientizarea problemelor să se desfășoară prin intervenții provocatoare, momentan, proiectul funcționează ca un thinktank, din care se pot naște acele semnalări sau chiar soluții.
2. Inițiativa locală din s. Cazaclia
Organizarea comunitară locală din Republica Moldova este la o etapă începătoare, însă cu eforturi și ajutor din partea unor ONG-uri locale se încearcă dezvoltarea unor inițiative care aplică, în mediul moldovenesc, metodele ce au funcționat în alte părți.
În s. Cazaclia, din Unitatea Teritorială Administrativă Găgăuzia, de câțiva ani activează un grup de inițiativă format din membrii unui ansamblu folcloric din localitate. Duminică, 5 iunie 2016, am fost într-o vizită de serviciu pentru a face cunoștință cu membrii inițiativei și comunitatea din sat, care lucrează la reamenajarea parcului din centrul localității.
Se știe că organizarea comunitară este un lucru ce necesită mult timp și devotament, conlucrare cu autoritățile, parteneriat cu ONG-uri, scrierea proiectelor pentru a câștiga finanțare, și nu în ultimul rând lucrul în teren care de la prima vedere pare a fi unul simplu, însă în realitate necesită multă răbdare și flexibilitate.
Liderul inițiativei doamna Pelagheia Cioban, cetățean activ din localitate, membră a ansamblului folcloric, participă la diverse cursuri de instruire, organizează evenimente culturale, și chiar dacă este pensionară vârsta nu o împiedică să cerceteze noi posibilități, motivând locuitorii să participe la întrunirile unde sunt discutate probleme ale spațiului public din sat. Descoperind că în Cazaclia nu este un loc special amenajat unde s-ar putea întâlni localnicii pentru a petrece timpul, doamna Pelagheia Cioban împreună cu colegele de breaslă au pornit un proiect de reamenajare a parcului abandonat.
Inițial grupul de inițiativă s-a confruntat cu un șir de probleme atât de ordin financiar cât și de ordin organizatoric. După primii pași de activitate, ei s-au adresat către autoritățile locale care le-au susținut ideea, după ce au creat și un parteneriat cu organizația non-guvernamentală ”Ograda Noastră” care i-au ajutat cu suport teoretic, dar și financiar. Echipa de la ”Ograda Noastră” a efectuat vizite și întâlniri cu locuitorii activi ai comunității și persoanele interesate pentru formarea unei platforme ce urma să implice locuitorii la participare comunitară.
În urma vizitării localității Cazaclia, doamna Pelagheia Cioban ne-a făcut o excursie în parc, prezentând realizările, și anume, instalarea unor bănci noi, crearea a două terenuri sportive de fotbal și volei unde se organizează diverse competiții sportive, un restaurant pentru copii unde se întrunesc cetățenii la evenimente însemnate pentru comunitate. De asemenea în parc au fost instalate două mese pentru odihnă, una de către veteranii sportivi și alta de veteranii din Cernobîl.
Un succes impresionant este faptul că deși fondurile sunt limitate, inițiativa a reușit crearea unui loc de muncă plătit – un îngrijitor al parcului care are grijă de întreținerea parcului. Pe viitor, se planifică îngrădirea parcului pentru împiedicarea accesul animalelor și păsărilor care murdăresc teritoriul, la fel și pavarea aleilor din acest spațiu verde. Locuitorii satului Cazaclia sunt foarte prietenoși și deschiși spre comunicare. Când a fost nevoie de salubrizare, în ajutor au venit locuitorii și elevii voluntari, care au curățat parcul și sădit circa 100 de copaci. Autoritățile locale, instituțiile de învățământ, locuitorii și membrii inițiativei conlucrează cu succes pentru a face acest parc mai viu, scopul primordial fiind amenajarea unui spațiu verde în care să se poată întâlni comunitatea pentru a petrece timpul frumos. Un exemplu de succes atât pentru locuitorii capitalei, cât și pentru întreaga țară în general.
o relatare de Sergiu Bejenari
3. O anchetă realizată despre spațiile publice din România, realizată pentru igloo de Viorica Buică.
Problema spaţiului public este una extrem de importantă în societatea actuală, cu atât mai mult într-o societate „suferindă” precum cea a României, pentru că el reprezintă un barometru pentru anumite stări de fapt. Am încercat să deschidem o dezbatere liberă despre acest subiect, invitând să sublinieze idei, să scoată în evidenţă probleme şi, nu în ultimul rând, să propună soluţii persoane care, din direcţii diferite, au avut de-a face cu acest subiect. Sperăm ca multe dintre „anomaliile” semnalate să-şi găsească într-un viitor apropiat rezolvarea, pentru ca oraşele noastre să înceapă să capete înfăţişarea democratică pe care de multe ori pretind că deja o au.
Vintilă Mihăilescu, antropolog
Drama oraşelor României – şi a Bucureştiului mai mult, probabil, decât a altor oraşe din ţară – este aceea că s-a trecut de la o etatizare practic totală a spaţiului în perioada comunismului la o privatizare aproape nelimitată a acestuia după 1990. Spaţiul public, care conferă identitate unui oraş cel puţin la fel de mult ca şi arhitectura sau ocupaţiile sale, nu a avut astfel cum să se (re)constituie. Jumătate de secol a fost monopolizat de partidul-stat, fiind un spaţiu ideologic, de reprezentare publică a puterii şi nu de întâlnire publică a locuitorilor. După căderea comunismului – şi, parţial, ca o reacţie explicabilă dar total demăsurată la acesta – spaţiul comun a fost „eliberat” de stăpânirea statului şi dat în seama privatului. Şi din nou a eşuat întâlnirea sa cu publicul. Privatizarea spaţiului urban, care nu ţine cont nici măcar de legile existente – câte sunt şi aşa cum sunt ele – nu se deosebeşte în efecte nefaste de etatizarea spaţiului decât prin diversitate: acolo unde comunismul uniformiza, „capitalismul” diversifică; acolo unde dictatura partidului instituia o ordine concentraţionară, iniţiativa privată face să apară un libertinaj haotic.
Ciprian Mihali, filosof
Intervenţia grafică din improvizatul titlu concentrează inevitabilele precauţii pe care trebuie să le luăm atunci când vorbim despre spaţiul public. Astfel, despre „spaţiul public” nu putem să tratăm astăzi decât cu nesfârşite rezerve, distribuite pe două serii de restricţii: prima serie priveşte restricţiile privitoare la spaţiu. Putem admite expresia „spaţiu public” doar asumând tot ceea ce a putut să modifice în ultimele decenii nu numai conceptul nostru de „spaţiu”, ci şi toate practicile spaţiale care au ajuns să întemeieze o anumită înţelegere modernă şi occidentală a spaţiului în secolele din urmă. De asemenea, nu mai putem întrebuinţa în mod nechestionat termenul de „public”, pentru că, aşa cum ne-o demonstraseră deja analizele Hannei Arendt, ori cele ale lui Jürgen Habermas şi Richard Sennett, din termenul grecesc sau din cel modern (francez, german ori englez) noi nu păstrăm astăzi decât o definiţie formală şi o nostalgie pioasă. Spaţiul public, sfera publică, „publicitatea” (publicness ori Offentlichkeit) sunt noţiuni care au marcat decisiv naşterea modernităţii politice şi a regimurilor democratice în ţările avansate, dar ele au fost păstrate mai degrabă inerţial şi reabilitate cu scopuri precise în limbajul şi discursurile politice, sociologice ori politice recente.”
Întreaga anchetă se găsește aici: https://www.igloo.ro/articole/spatiul-public-in-orasele-din-romania/
4. The Guardian povestește istoria creării și dezvoltării parcului Văcărești, cel mai nou parc urban din București. ”Văcărești a suferit o transformare spectaculoasă, de la un proiect abandonat de infrastructură acvatică urbană la unul dintre cele mai diverse ecosisteme ale României. După abandonarea sa în 1989, spațiul a fost recucerit treptat de natură și viața sălbatică. Luna trecută, la finalul unei campanii ce a durat mai bine de patru ani și a fost condusă de un mic grup de activiști ecologiști, guvernul României a acordat zonei, în sfârșit, statutul de arie protejată. În acest fel, parcul Văcărești, cu ale sale 183 hectare, a devenit unul dintre cele mai mari parcuri urbane naturale din Europa. Diversitatea pesagistică a parcului este fascinantă. Partea de nord a parcului reprezintă o luncă pe care crește iarbă sălbatică, arbori de nuci, plopi și ulmi. Mai adânc în parc, lîngă cele trei lacuri interconectate, vegetația devine mai umedă și mai aprope de cea a unei mlaștini: sălcii și nuferi. De asemenea, în parc trăiesc peste 100 specii de păsări – de la rațe sălbatice la stîrci. Cu puțin noroc, în parc pot fi observate broaște țestoase și broaște rîioase 0 două specii care s-au înmulțit în zona protejată.
În vremea comunistă, Văcărești-ul urma să adăpostească un nou cartier al Bucureștiului, care urma să fie construit pe un teren cîștigatde la mlaștină. De asemenea, în aceeași regiune urmau să fie amplasate sediile Ministerului Justiției, a Curții Suprema și un lac artificial, Lacul Văcărești – parte a unui proiect hidrologic de anvergură ce urma să conecteze orașul București cu rîul Dunăre.”
ÎN FOCUS: ORGANIZAREA COMUNITARĂ
1. Un interviu în România Liberă cu organizatorul comunitar Paul Cromwell: ”Ce presupune organizarea comunitară?
Scopul este de a aduce foarte mulţi oameni împreună – într-un cartier sau într-un grup anumite, cum ar fi grupul oamenilor fără adăpost – pentru a rezolva de pe poziţii de putere unele probleme de interes comun. Când vorbim despre organizare vorbim foarte mult despre putere. Într-o societate democratică puterea este de două feluri. În primul rând, putem vorbi despre foarte mulţi bani. Deci dacă eu reprezint un om de afaceri influent şi bat la uşa primarului, el mă va întâmpina cu bunăvoinţă. În al doilea rând, vorbim despre foarte mulţi oameni. Dacă eu sunt un cetăţean pe cont propriu şi bat la uşa primarului, el mă poate ignora. Dar dacă eu fac parte dintr-un grup de 50-100-1000 de oameni, atunci îl pot invita pe primar la o întâlnire. Aşadar, în organizarea comunitară încercăm în permanenţă să aducem mulţi oameni împreună.
Aş vrea să adaug ceva despre istoria organizării în Statele Unite pentru că ar putea spune ceva şi despre felurile de organizare comunitară din România, Republica Moldova sau Europa Centrală. În SUA, acest concept a fost prima oară pus în aplicare de Saul Alinsky, în 1938. El a fost implicat în organizare pentru 20-30 de ani, cu rezultate care s-au făcut simţite greu. Alinsky lucra un an-doi într-un oraş, apoi se muta în altul, iar uneori munca sa era în van. Organizarea comunitară a început să crească în anii ’60-’70. Eu trăiesc în Germania din 2004, dar lucrez şi în alte ţări din Europa. Cred că în această parte a lumii organizarea comunitară se află încă la început. Încercăm să găsim moduri în care să putem folosi practicile aplicate în SUA.
Ce ar trebui şi ce nu ar trebui să facă un organizator comunitar?
Un organizator comunitar profesionist are câteva roluri de îndeplinit. Cel mai important: trebuie să se întâlnească direct cu foarte multe persoane pentru a stabili o legătură cu acestea. Cea mai uşoară modalitate de a întâlni oameni este de a le bate la uşă şi, bineînţeles, mulţi sunt sceptici. De asta organizatorul trebuie să identifice cu nucleu de oameni interesaţi în implicarea publică. Alt rol al organizatorului: în timpul vizitelor sale trebuie să câştige respect şi încredere şi, în acelaşi timp, să fie atent la ce îi preocupă pe oameni. Urmează apoi rolul decisiv: acela de a identifica soluţii pentru problemele oamenilor şi de a le pune în aplicare. Cetăţenii au nevoie de Guvern, Primărie sau Poliţie. Aşa că, pentru a-i ajuta, organizatorii trebuie să colaboreze cu aceste instituţii. Ultimul rol în această enumerare este acela de a stabili un grup permanent de oameni care să se implice în orice problemă ar interveni. Este foarte important ca, după realizarea unui proiect, participanţii să nu plece acasă pur şi simplu. Ceea ce nu ar trebui să facă un organizator derivă din ceea ce ar trebui să facă. După ce construieşte o organizaţie, organizatorul se va ocupa de pregătirea colegilor săi. În acest punct, el trebuie să-i lase pe membrii acelei comunităţi să conducă activităţile. De exemplu, dacă 50 de cetăţeni aranjează o întâlnire cu primarul, organizatorul trebuie să stea undeva în spate şi doar să observe, nu să se implice direct. Deci organizatorul trebuie să fie un lider din umbră, cum se zice.
2. Un interviu cu Ioana Petrache de la Parteneriat pentru Acţiune Comunitară şi Transformare (PACT). ”Am făcut prima oară voluntariat pe resurse umane într-o organizație studențească (VIP România – Voluntari pentru Idei şi Proiecte) şi am rămas cu o sensibilitate, şi pentru resurse umane şi pentru sectorul nonguvernamental. Apoi, în cadrul unui proiect VIP, am cunoscut o fată care era studentă la antropologie (Miruna Târcă de la Komunitas) şi mi-a povestit despre ce înseamnă antropologia. Mi s-a părut că era exact ce mă interesa şi am căutat un program de master pe antropologie şi am găsit unul de antropologie şi dezvoltare comunitară.
Sincer, dezvoltarea comunitară nu m-a atras din prima. Nici masterul nu a mers foarte bine, dar am prins ideea şi am hotărât să încerc să fac facilitare comunitară. Mi se părea că e undeva la mijloc între lucrul “pe teren” din antropologie şi experienţa mea pe resurse umane. Am căutat pe Google despre dezvoltare comunitară în România şi în afară de PACT nu am găsit prea multe lucruri interesante. Așa că am scris la PACT care tocmai atunci avea nevoie de voluntari. Am venit, am lucrat prin birou şi la un moment dat am avut o discuţie cu Ruxandra (n.r. Director Executiv al Fundaţiei PACT) în care i-am spus că mă interesa mai mult munca de teren, decât cea de birou. La scurt timp a apărut o oportunitate, a început un proiect nou care avea nevoie de facilitatori şi aşa am intrat pe facilitare. Cred că m-a schimbat destul de mult – odată că rolul de facilitator şi în special proiectele cu PACT presupun să lucrez cu oameni care sunt, majoritatea, mai în vârstă ca mine şi din mediul rural, oameni cu care până să fiu facilitator nu aveam niciun fel de dialog. Astfel, a trebuit să învăţ în primul rând cum să vorbesc şi cum să pot să fiu pe poziţie de egalitate faţă de oamenii aceştia, mai ales că rolul meu era acela de a da sfaturi, de a dirija un proces.. Ţin minte când m-am dus prima oară la Maria Hulea (membru al Asociaţiei IDCON, Arcani, jud. Gorj) şi trebuia să îi ajut, pe ea şi asociaţia ei, să aplice o metodă participativă de lucru în comunitate, cafeneaua publică. Trebuiau să folosească metoda ca să facă o consultare pe o temă importantă pentru comunitate. Metoda cafenelei publice presupune să împarţi tema principală în mai multe subteme care să nu decurgă una din alta şi care să se discute la mai multe mese, în paralel. De exemplu, dacă ai tema deşeuri, la o masă se vorbeşte despre de unde provin, la o altă masă cum se colectează, la alta despre cum poţi să le valorifici etc. Aveam de făcut asta şi ei aveau de formulat nişte întrebări pentru fiecare masă. După aceea oamenii veneau, se aşezau fiecare la câte o masă, discutau pe tema mesei şi după o vreme suna un clopoţel şi îşi schimbau locurile. În felul acesta toată lumea trecea pe la toate mesele, aveau mai multe discuţii paralele despre subiect şi închideam cu o discuţie generală. Au venit cam 10 oameni. Îşi făcuse doamna Hulea nişte întrebări pe care trebuia să dau feedback şi nu se înţelegea nimic din ele. M-am consultat cu Oana şi cu Magda (consultanți PACT) cum să le schimb, ce să fac cu ele. Am ajuns acolo şi nu am avut nicio şansă să o conving pe doamna Hulea să schimbe întrebările, m-a bătut pe umăr, a zis că merge şi aşa şi i-a dat înainte. Nu a ieşit foarte bine, dar nu doar din pricina întrebărilor. Ţin minte că am plecat frustrată de acolo. Vroiam să fac o treabă ca la carte şi nu ieşea… Oricum, în timp am învăţat să ţin mai puţin la perfecţiunea rezultatului, şi mai mult la faptul că este făcut de oamenii aceia direct afectaţi, direct implicaţi în probleme.”
legătură: http://fundatiapact.ro/ioana-petrache-sau-despre-munca-de-teren-din-comunitate/
Alte resurse despre organizarea comunitară:
Irina Lonean, Organizare Comunitară, București, 2016.
Organizarea Comunitară – o metodă de participare publică. Centrul de Resurse pentru Participare Publică.
Лыска А.Г. Концепция строительства местного сообщества: предпосылки формирования и основные положения. Вопросы государственного и муниципального управления. 2013. № 1
Dara Frimmer. Inspiring social change through community organizing. TEDxUCLA, 2015.
# LEGĂTURI
– Documentarul După 25 ani – Viața în blocurile comuniste, realizat de TVR.
– Vitalie Sprînceană cu un articol în Eurozine despre activismul urban în Chișinău. ”The city belongs to all of us. Urban activism in Chişinău”
– O serie de legături pe pagina Partizaning despre arta urbană.
– Un text pe portalul ucrainean Misto despre spațiile publice urbane.
– Partidul X, o inițiativă spaniolă privind un consens non-ideologic între cetățeni în baza unei metodologii comune.
– O galerie de arhitectură brutalistă.
– SavoirsCom1 e un colectiv angajat în dezvoltarea de politici și inițiative legate de cunoaștere ca bun comun.
– 12 lucruri de văzut la Bienala de Arhitectură din Veneția, care se desfășoară între 28 mai și 27 noiembrie 2016 (conform ArchDaily).
– O galerie în Spiegel a cartierului muncitoresc Easterhouse din Glasgow, Scoția.
– O emisiune la Radio Campus (în franceză) despre structurile juridice ale bunurilor comune.
# PUBLICAȚII
– Documentul de politici Why Must Culture be at the Heart of Sustainable Urban Development? (rom. De ce cultura ar trebui să fie fundamentul dezvoltării urbane durabile?) a fost comandat de Comitetul ONU pentru Orașe și Guverne Locale, ca parte a procesului de implementare a Agendei 21 pentru Cultură și Acțiunea 21 pentru Cultură. Ghidul propune moduri de a integra și operaționaliza cultura în procesul de dezvoltare urbană durabilă și are drept scop includerea culturii în planificarea durabilă și în procesul de implementare.
– Arhiva integrală revistei, pe numere și articole invidivuale, a revistei de antropologie și sociologie urbană URBANITIES.
– A doua ediție a revistei Build the City!, editată de Fundația Culturală Europeană. Revista a adunat 26 practici de parteneriate public-civice bazate pe principiile bunurilor comune, adică creînd posibilități ca guvernele și cetățenii să co-creeze legislația și normele, să co-administreze treburile orașului pentru bunurile colective. Revista conține și o scurtă descriere a Parcului Zaikin – un parc pentru comunitate, un proiect de reabilitare a zonelor urbane abandonate demarat de Asociația Oberliht în anul 2012 (pag. 20). Revista poate fi descărcată aici: http://www.culturalfoundation.eu/library/build-the-city-magazine
editor: Vitalie SPRÎNCEANĂ
Buletinul lunar SPAȚII PUBLICE este editat în cadrul Bibliotecii Spațiului Public drept parte a programului Acțiune Colectivă pentru Bunurile Comune, susținut de Fundația Culturală Europeană.
Leave a Reply